Adevărul despre fiecare vaccin: când ai parte de imunitate după vaccinare și cât durează, de fapt
Atât de multe informații despre vaccinuri și imunizare ajung online în fiecare, încât este greu să le mai ții minte pe toate sau să fii sigur că sunt adevărate. Cele mai importante detalii au fost însă făcute publice de Valeriu Gheorghiță.
Cu toții ne-am dori să fim imuni la infectarea cu Covid-19 și, momentan, singura soluție disponibilă este prin vaccinare. Din păcate, având în vedere numărul mare vaccinuri aflate în circulație și faptul că nu toate funcționează la fel, sunt destul de greu de desprins particularitățile importante.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că imunitatea dată de vaccinul anti-COVID poate dura şi peste un an. Informația a fost oferită conform estimărilor şi datelor existente. Dincolo de asta, este important de reținut că anticorpii încep să apară la 14 zile de la administrarea primei doze de ser, în cazul vaccinului pe baza de ARN mesager. Cu toate acestea, a doua doză, intitulată medical rapel, este cea care ar trebui să prevină eventualele infecții.
„Avem date deja la circa şase luni (…) ceea ce ne estimează probabil o durată de peste un an al răspunsului imun, posibil şi mai mult. Sunt date care vor veni, sunt în dinamică, această durată de peste un an este doar o estimare, trebuie să subliniez acest lucu, urmează să fie consolidat de date”, a declarat Valeriu Gheorghiţă sâmbătă seară, la Antena 3.
În ceea ce privește imunitatea dobândită după vaccinare, aceasta vine în două etape, dar semnificativ mai relaxat poți fi abia după al doilea vaccin. Medicul a precizat că anticorpii încep să apară la aproximativ 14 zile de la prima doză în cazul vaccinului produs pe Pfizer şi Moderna şi la trei săptămâni în cazul serului livrat de AstraZeneca, însă beneficiile „nu sunt masive” după doar o doză. După administrarea rapelului, a doua doză supranumită booster, răspunsul imunitar apare la 10 zile în cazul serurilor de la Pfizer şi Moderna şi 2 săptămâni pentru vaccinul produs de AstraZeneca.